Sfințit cu roua suferinții

Sfintit Cu Roua Suferintii

Cînd lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare

În care-n van speranta, biet liliac se zbate

Lovindu-se de ziduri, cu-aripi sovăttoare

Si dînd mereu cu capu'-n tavanele surpate

Deodată, mînioase, prind clopote să sară

Si catre cer urlă-ngrozitoare

Lungi si nesfîrsite convoaie mortuare

Încet si fără muzici prin suflet trec mereu...

M-ati sfintit cu roua suferintii

Si mi-ati pus venin în sînge

Iar speranta-nvinsă plînge

Ca sufletul meu

Si muta-i gura-dulce a altor vremi

Cind timpul creste-n urma mea

Iar eu mă-ntunec!

E-o oră grea si mare

Aripile-mi negre în ceruri se-ntind

Astfel lume amuteste la-ntunecări solare

Astfel mare amuteste vulcane cînd s-aprind...

Cînd prin a vietii visuri ostiri de nori apar

A mortii umbră slaba cu coasa si topor

Tăcetil cumtac în spaimă, crestinii din popor

Cînd evul asfinteste si sumnezeii mor!

Se mistuie-n moarte si durere

Văpaia care-n mine a stralucit

Ciudata întristare ce creste ca sie marea

Pe-un tărm stincos, pustiu...

Peste flăcări, peste fumuri, pe cadavre descărnate

Pe cîmpii deserte, pe altare profanate

Vino, s-asezi pe ele tronul tău de oseminte

Înalta-te în culinea fumegîndelor morminte!

Căci eu nu mă las înrobit de tine,

Crestine!